Afinele roșii (reblogged)

Afinele (Vacciunium myrtillus) conțin substanțe valoroase care aduc numeroase beneficii sănătății noastre. Afinele împiedică acțiunea radicalilor liberi, întăresc sistemul cardiovascular și vasele capilare, contribuie la prevenirea cheagurilor de sânge. Afinele sunt de mare ajutor și în afecțiunile gastrointestinale.

Afinele sunt bogate în vitamina C, fibre, vitaminele K și E și foarte multi fotonutrienți care fac subiectul a numeroase cercetări științifice datorită beneficiilor uimitoare. Afinele au un conținut bogat de substanțe fitochimice cum ar fi acizii fenolici, proantocianidinele, antocianinele (pigmenții care dau culoare afinelor), flavonoidele (quercitina, myricetina, kempferol) și acidul elagic, o componentă naturală care poate inhiba creșterea tumorilor.

(..citește restul pe pinkgirl.ro)

E951 – Aspartamul

Aditivul alimentar E951, aspartamul, este un îndulcitor artificial. La fel ca zaharina, este cu mult mai dulce decât zahărul (cam de 200 de ori) și nu are valoare nutrițională. Acest lucru îl face foarte atractiv ca și îndulcitor. Mai mult, spre deosebire de zaharină, nu are un gust amărui.

Aspartamul a fost descoperit în 1965, evident, din întâmplare. Un chimist de la G.D. Searle & Company a sintetizat aspartamul ca un intermediar către un medicament împotriva ulcerului și, la un moment dat, și-a lins degetul (ignorând, desigur, niște norme de siguranță elementare dintr-un laborator de chimie), descoperind că produsul pe care îl sintetizase este foarte dulce. Restul este, cum se spune, istorie. Aspartamul a fost aprobat în anii ’80 în câteva țări din Europa, iar din 1994 a fost aprobat la nivel de UE.

E954 – Zaharina

Aditivul alimentar E954 – zaharina – este primul îndulcitor artificial creat și datează din secolul 19. Zaharina există dinainte ca omenirea să știe de bio, organic, vegan și așa mai departe.

Ca multe descoperiri, și zaharina a apărut din întâmplare, când un chimist care lucra la un laborator din cadrul Johns Hopkins University a remarcat un gust dulce pe mâna lui și și-a dat seama ca provine de la un compus la care lucra. Acest lucru se întâmpla în 1879.

Proprietăți: zaharina este de 300-400 ori mai dulce decât zahărul și nu are calorii (nu are valoare nutrițională). Aceste calități, împreună cu proprietatea de a nu declanșa o secreție de insulină, o fac ideală pentru diabetici și pentru cei care vor să  evite zahărul, păstrând satisfacția de a mânca ceva dulce. Există și o parte negativă: zaharina lasă în gură un gust amar sau metalic. Acest lucru se simte mai ales la băuturile răcoritoare și, din această cauză, zaharina este de mult ori cuplată cu alți îndulcitori pentru a masca acest gust. Veți găsi de multe ori pe etichete indicația “îndulcitori”, care înseamnă de obicei un amestec de îndulcitori sintetici.

Efecte negative: la un moment dat, prin anii ’70, se credea că zaharina produce cancer și unele state (vezi California) impuneau producătorilor să afișeze un avertisment pe ambalaje. Este adevărat că ea produce cancer la vezică în cazul rozătoarelor. Mai concret, ea se combină cu o proteină și cu fosfat de calciu, producând microcristale care irită vezica. Răspunsul organismului este de a produce un exces de celule pentru a repara rana făcută de cristale, lucru care în timp duce la formarea tumorilor. Acest lucru nu se produce însă la oameni, deci riscul crescut de cancer nu există. Drept urmare, în ziua de azi, majoritatea statelor consideră zaharina drept inofensivă. Nu același lucru este valabil, din păcate, pentru alți îndulcitori artificiali.

zaharina

(sursa fotografiei: Wikipedia)

E338 – acidul fosforic

Aditivul alimentar E338 – acidul fosforic este un acidifiant folosit pentru multe bauturi racoritoare carbogazoase, pentru brânzeturi și unele produse din carne.

Acidul fosforic se găsește în mod natural în multe fructe și legume și, în afară de rolul său de acidifiant, se mai folosește ca și regulator de aciditate, agent chelator (formează compuși împreună cu unii ioni metalici și astfel îi “consumă”, adică îi face indisponibili pentru organism), antioxidant și pentru a crește permeabilitatea sărurilor în cărnuri.

Acidul fosforic industrial (de multe ori în concentrație de 85%, mult mai mare decât cel alimentar) este un puternic agent anti-rugină, de aceea se spune că și Coca Cola se poate folosi pentru dizolvarea ruginii.

Doza zilnică recomandată: maxim 70 mg / kg corp.

Principala îngrijorare legată de acidul fosforic este cea a acidității. De exemplu, băuturi ca și Coca Cola sau Pepsi au un pH de ~2,5 (în mod interesant, Diet Coke are un pH un pic mai ridicat, de asemenea și restul băuturilor carbogazoase de genul Fanta, Sprite, Mountain Dew etc). Ca fapt divers, băutura Pepsi a fost numită astfel după pepsină, o enzimă digestivă din stomac. Dacă acest pH nu este periculos pentru stomac – acidul din stomac are un pH mai scăzut decât atât -, este în schimb suficient de scăzut pentru a afecta dentina și smalțul dinților. Un motiv în plus pentru a consuma băuturi răcoritoare cu moderație.

Coca Cola

(sursa fotografiei: Pixabay)

Legătura dintre zahărul din alimentație și cancer

Într-o știre  care a trecut mai mult sau mai puțin neobservată la noi, cercetătorii americani au pus în evidență pentru prima dată o legătură între zahărul din alimentație și cancer.

Mai concret, cercetătorii de la MD Anderson Cancer Center (University of Texas) au hrănit șoareci cu zahăr în cantități comparabile cu nivelurile din alimentația obișnuită a oamenilor și au observat că, spre deosebire de șoarecii cu o dietă bazată pe amidon, aceștia au un risc crescut de apariție și dezvoltare a cancerului. Este vorba în acest studiu despre cancerul la sân cu extindere la plămâni.

De exemplu, studiul a revelat că, la vârsta de 6 luni, 30% din șoarecii din grupul de control (cu o dietă bazată pe amidon) aveau tumori măsurabile, în timp de 58-60% din șoarecii hrăniți cu mai mult zahăr aveau tumori mamare. În plus, aceștia din urmă prezentau un risc crescut de extindere a cancerului la plămâni.

În studiile clinice sau de laborator, grupul “de control” este format din subiecții care nu primesc nici un tratament special. Aceștia generează valorile sau comportamentele considerate “normale”, la care se raportează valorile studiate. Dacă există diferențe statistic semnificative față de grupul de control, atunci se consideră că efectul studiat este semnificativ.

În afară de riscul crescut de cancer, acest studiu a dezvăluit și un mecanism de acțiune pentru dezvoltarea cancerului, un mecanism în care un rol principal îl joacă enzima numită 12-LOX (12-lipoxigenază). Această enzimă este implicată în metabolismul acizilor grași folosiți de corp ca și semnalizatori.

Studiul nu este disponibil gratuit online, dar un rezumat se poate citi aici.

Dacă efectele negative ale consumului exagerat de zahăr erau cunoscute de mult timp (obezitate, diabet, probleme dentare etc), este pentru prima dată când se demonstrează că și cancerul poate fi adăugat la această listă nefastă.

Reacți catalizată de 12-LOX:

12-LOX

sursa fotografiei: lipidhome.co.uk

Sunt testele clinice periculoase?

De curând (14 ianuarie 2016), în Franţa, 6 persoane au fost internate în spital ca urmare a unor teste clinice. Dintre acestea, una era deja în moarte cerebrală şi între timp a decedat, iar celelalte 5 (de fapt, ceilalţi 5 pentru că toţi sunt bărbaţi) sunt în stare gravă. Doctorul care îi tratează a declarat că 3 dintre ei ar fi putut suferi deja un “handicap ireversibil”, conform TF1.

Pentru ca să înţelegem bine faptele prezentate, trebuie să ştiţi că este vorba despre faza I de teste clinice pentru un nou medicament. Testele pre-clinice se fac pe animale (cobai, şobolani, iepuri, cimpanzei etc), iar testele clinice se fac pe oameni. În faza I a testelor clinice, voluntari sănătoşi sunt trataţi cu viitorul medicament pentru a testa dacă acesta este sigur pentru folosirea la oameni. Acest lucru se petrece cu mult înainte de punerea pe piaţă a medicamentului.

De ce se oferă oamenii voluntari pentru a testa medicamente necunoscute? Evident, acest gen de activitate este remunerat, de obicei destul de bine. Este o sursă bună pentru un câştig uşor pentru studenţii săraci, de exemplu. Am avut colegi care au făcut aşa ceva, nu este neobişnuit.

Ca fapt divers, medicamentul testat urma să fie folosit pentru tratarea tulburărilor afective, a problemelor de motricitate şi a anxietăţii. Compusul testat urma să stimuleze canabinoizii endogeni (nu, nu cei din canabis). Laboratorul care efectuează testele clinice se numeşte Biotrial – din Rennes – iar grupul farmaceutic care fabrică medicamentul este Bial. În total au fost 90 de persoanel cărora li s-a administrat acest medicament, un număr obişnuit pentru testele în faza I.

Pentru că nu sunt alarmist, răspunsul la întrebarea din titlu este nu. Testele clinice nu sunt periculoase în general, iar astfel de cazuri tragice sunt rarisime. Totuşi, dacă aveţi ocazia să câştigaţi uşor nişte bani testând medicamente, gândiţi-vă de 2 ori înainte să acceptaţi.

pills-530372_640

(sursa fotografiei: pixabay)

E150d – colorant caramel

Aditivul alimentar E150d este colorantul caramel care se găsește în produsele de tip cola (Pepsi, Coca Cola etc), dar și în multe sosuri – cum ar fi sosul de soia -, bere, ciocolată, cookies și așa mai departe.

Grupul de coloranți E150 cuprinde 4 produse:

  • E150a, clasa I, colorant caramel alcalin
  • E150b, clasa II, colorant caramel alcali-sulfit
  • E150c, clasa III, colorant caramel amoniu
  • E150d, clasa IV, colorant caramel sulfit-amoniu

Dintre acestea, E150d este cel mai interesant, fiind și subiectul a câteva controverse.

Funcție: evident, E150d se folosește pentru a da culoarea caracteristică maro închis la o mulțime de produse.

Doza zilnică recomandată: 200 mg / kg corp pentru E150c și E150d, nu există limită recomandată pentru E150a și E150b.

Efecte adverse: consumul în cantități mari de E150c și E150d poate genera probleme intestinale. Din cauza amestecurilor complexe din care sunt formați acești coloranți, efectele adverse încă sunt în curs de studiere – aceasta nu este o veste bună.

Există și o controversă legată de acest colorant: în cursul producției de E150d, se formează un compus numit 4-metilimidazol, prescurtat 4-MI. Unele studii toxicologice au arătat că acest compus este carcinogen pentru animalele de laborator, dar nu se știe sigur dacă acest lucru este valabil și pentru oameni și, în plus, FDA (toată treaba se petrece la americani, desigur) a precizat că un om ar trebui să consume peste 1000 de doze de cola pe zi pentru a ajunge la concentrațiile administrate rozătoarelor de laborator în care s-a găsit cancer. Prin urmare, toxicitatea acestui produs la oameni nu a fost încă dovedită. Nu a fost nici infirmată definitiv, deci nu e cazul să ne culcăm pe o ureche.

Verdict: de evitat dacă vă cauzează probleme intestinale, de consumat cu moderație în orice caz.

caramel

(sursa fotografiei: Wikipedia)

E211 – benzoatul de sodiu

Benzoatul de sodiuE 211 – este un conservant folosit pe scară largă pentru a impiedica apariția bacteriilor și a mucegaiurilor (drojdiilor).

În natură, benzoatul de sodiu apare într-o mulțime de fructe, mai ales fructe de pădure. În mod special merișoarele (cranberries) sunt o sursă importantă de benzoat de sodiu. În afară de fructe, compusul mai apare în ciuperci, scorțișoară, cuișoară și chiar în unele lactate, ca produs de fermentație.

Producția industrială a benzoatului de sodiu se face din toluen (toluenul este solventul prezent într-o mulțime de diluanți și care le dă mirosul caracteristic).

Ca și conservant, E211 se folosește în medii acide și slab acide (pH de maxim 5), de aceea îl găsim de multe ori în băuturile carbogazoase. Se mai folosește pentru murături, sosuri și o mulțime de alte produse pe care noi le identificăm ca fiind acide sau acrișoare.

Doza zilnică recomandată: maxim 5 mg / kg corp.

Efecte secundare: în limita concentrației admise, nu sunt efecte secundare. La unii oameni, acidul  benzoic și benzoatul de sodiu pot elibera histamine, generând astfel reacții pseudo-alergice. Benzoatul de sodiu este considerat GRAS (Generally Regarded As Safe) ca aditiv alimentar de către FDA pe baza acestui studiu.

Contraindicații: există 2 probleme cunoscute la acest compus:

  1. În combinație cu acidul ascorbic (vitamina C), benzoatul de sodiu se poate transforma în benzen, un compus recunoscut a fi cancerigen. Benzenul este unul din cei mai dăunători compuși din fumul de țigară. Viteza de convertire a benzoatului în benzen depinde de prezența luminii, a căldurii și de timpul petrecut de produsul respectiv pe raftul magazinului. Cu alte cuvinte, dacă vedeți pe eticheta unui produs atât benzoat de sodiu, cât ȘI acid ascorbic, dacă suspectați că produsul este de multă vreme pe raft și / sau a fost expus la căldură sau lumină, lăsați-l pe raft. Mai bine răbdați.
  2. Există studii care au concluzionat că benzoatul de sodiu împreună cu coloranții artificiali pot face copiii cu ADHD să fie mai hiperactivi (decât de obicei, presupun).

Verdict: încercați să nu consumați prea mult acest produs. Dacă se găsește în combinație cu vitamina C, mai bine vă abțineți. Dacă aveți ADHD, probabil că oricum nu citiți acest articol până la sfârșit.

benzoat de sodiu

sursa: Wikipedia

Povestea talidomidei

Ce este talidomida? Talidomida este un medicament care a fost descoperit și pus în vânzare în anii ’50, mai întâi în Germania de Vest (RFG) – fiind produs de o companie germană – apoi în Anglia, Spania, Australia, Canada și alte țări.

Fiind un antiemetic foarte eficient, talidomida a fost vândută mai ales femeilor gravide ca leac împotriva grețurilor cauzate de sarcină. Este important de știut că, la acea vreme, folosirea medicamentelor în timpul sarcinii nu era controlată, deoarece medicii nu credeau că un medicament luat de mamă poate afecta fătul.

La scurtă vreme după punerea în vânzare s-a descoperit un efect teratogen al talidomidei, medicamentul producând malformații copiilor ale căror mame luaseră substanța în timpul sarcinii. Acest efect nefericit a făcut ca talidomida să fie responsabilă pentru moartea a 2000 de copii și malformații grave la încă 10000 de copii.

Partea tragică a acestei povești nu se oprește aici. Deși informațiile despre toxicitatea medicamentului au fost disponibile destul de rapid și talidomida a fost interzisă încă din 1961 în unele țări, ea a rămas disponibilă în Spania în timpul anilor ’70 și poate chiar la începutul anilor ’80. Cauza a fost o combinație fatală de lipsă de reglementare în Spania și neglijență de-a dreptul criminală a companiei producătoare Chemie Grunenthal.

Ce învățăm de la talidomidă?

  • medicamentele pe care  le consumăm sunt la fel de importante ca alimentele și pot să provoace mult rău dacă nu suntem vigilenți;
  • în cazul farmaceuticii, autoritățile de reglementare au o misiune crucială;

talidomida

sursa: Wikipedia

E301 – ascorbatul de sodiu

Aditivul alimentar E301 – ascorbatul de sodiu – este sarea de sodiu a acidului ascorbic (vitamina C). În mediu acid, acidul ascorbic se găsește ca atare, însă în mediu bazic se găsește sub formă de sare, adesea ca ascorbat de sodiu.

La fel ca E300, ascorbatul de sodiu se sintetizează în industrie prin fermentarea bacteriană a  glucozei până la obținerea acidului ascorbic, urmată de neutralizarea acidului cu bicarbonat de sodiu și precipitarea sării cu alcool izopropilic.

Uz ca aditiv alimentar: E301 este antioxidant, regulator de aciditate și ameliorator pentru pâine. Împiedică înnegrirea fructelor și formarea nitrozaminelor în carne.

Ascorbatul de sodiu nu are efecte secundare cunoscute și nu este stabilită o limită pentru consumarea sa (nu că ar fi o idee bună să abuzați de orice produs, inclusiv vitaminele). Nu are restricții de dietă, putând fi consumat de vegetarieni, vegani, anti-gluteniști și orice minorități dietetice.

ascorbat de sodiu

sursa fotografiei: Sigma-Aldrich