E338 – acidul fosforic

Aditivul alimentar E338 – acidul fosforic este un acidifiant folosit pentru multe bauturi racoritoare carbogazoase, pentru brânzeturi și unele produse din carne.

Acidul fosforic se găsește în mod natural în multe fructe și legume și, în afară de rolul său de acidifiant, se mai folosește ca și regulator de aciditate, agent chelator (formează compuși împreună cu unii ioni metalici și astfel îi “consumă”, adică îi face indisponibili pentru organism), antioxidant și pentru a crește permeabilitatea sărurilor în cărnuri.

Acidul fosforic industrial (de multe ori în concentrație de 85%, mult mai mare decât cel alimentar) este un puternic agent anti-rugină, de aceea se spune că și Coca Cola se poate folosi pentru dizolvarea ruginii.

Doza zilnică recomandată: maxim 70 mg / kg corp.

Principala îngrijorare legată de acidul fosforic este cea a acidității. De exemplu, băuturi ca și Coca Cola sau Pepsi au un pH de ~2,5 (în mod interesant, Diet Coke are un pH un pic mai ridicat, de asemenea și restul băuturilor carbogazoase de genul Fanta, Sprite, Mountain Dew etc). Ca fapt divers, băutura Pepsi a fost numită astfel după pepsină, o enzimă digestivă din stomac. Dacă acest pH nu este periculos pentru stomac – acidul din stomac are un pH mai scăzut decât atât -, este în schimb suficient de scăzut pentru a afecta dentina și smalțul dinților. Un motiv în plus pentru a consuma băuturi răcoritoare cu moderație.

Coca Cola

(sursa fotografiei: Pixabay)