E954 – Zaharina

Aditivul alimentar E954 – zaharina – este primul îndulcitor artificial creat și datează din secolul 19. Zaharina există dinainte ca omenirea să știe de bio, organic, vegan și așa mai departe.

Ca multe descoperiri, și zaharina a apărut din întâmplare, când un chimist care lucra la un laborator din cadrul Johns Hopkins University a remarcat un gust dulce pe mâna lui și și-a dat seama ca provine de la un compus la care lucra. Acest lucru se întâmpla în 1879.

Proprietăți: zaharina este de 300-400 ori mai dulce decât zahărul și nu are calorii (nu are valoare nutrițională). Aceste calități, împreună cu proprietatea de a nu declanșa o secreție de insulină, o fac ideală pentru diabetici și pentru cei care vor să  evite zahărul, păstrând satisfacția de a mânca ceva dulce. Există și o parte negativă: zaharina lasă în gură un gust amar sau metalic. Acest lucru se simte mai ales la băuturile răcoritoare și, din această cauză, zaharina este de mult ori cuplată cu alți îndulcitori pentru a masca acest gust. Veți găsi de multe ori pe etichete indicația “îndulcitori”, care înseamnă de obicei un amestec de îndulcitori sintetici.

Efecte negative: la un moment dat, prin anii ’70, se credea că zaharina produce cancer și unele state (vezi California) impuneau producătorilor să afișeze un avertisment pe ambalaje. Este adevărat că ea produce cancer la vezică în cazul rozătoarelor. Mai concret, ea se combină cu o proteină și cu fosfat de calciu, producând microcristale care irită vezica. Răspunsul organismului este de a produce un exces de celule pentru a repara rana făcută de cristale, lucru care în timp duce la formarea tumorilor. Acest lucru nu se produce însă la oameni, deci riscul crescut de cancer nu există. Drept urmare, în ziua de azi, majoritatea statelor consideră zaharina drept inofensivă. Nu același lucru este valabil, din păcate, pentru alți îndulcitori artificiali.

zaharina

(sursa fotografiei: Wikipedia)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *