Sunt testele clinice periculoase?

De curând (14 ianuarie 2016), în Franţa, 6 persoane au fost internate în spital ca urmare a unor teste clinice. Dintre acestea, una era deja în moarte cerebrală şi între timp a decedat, iar celelalte 5 (de fapt, ceilalţi 5 pentru că toţi sunt bărbaţi) sunt în stare gravă. Doctorul care îi tratează a declarat că 3 dintre ei ar fi putut suferi deja un “handicap ireversibil”, conform TF1.

Pentru ca să înţelegem bine faptele prezentate, trebuie să ştiţi că este vorba despre faza I de teste clinice pentru un nou medicament. Testele pre-clinice se fac pe animale (cobai, şobolani, iepuri, cimpanzei etc), iar testele clinice se fac pe oameni. În faza I a testelor clinice, voluntari sănătoşi sunt trataţi cu viitorul medicament pentru a testa dacă acesta este sigur pentru folosirea la oameni. Acest lucru se petrece cu mult înainte de punerea pe piaţă a medicamentului.

De ce se oferă oamenii voluntari pentru a testa medicamente necunoscute? Evident, acest gen de activitate este remunerat, de obicei destul de bine. Este o sursă bună pentru un câştig uşor pentru studenţii săraci, de exemplu. Am avut colegi care au făcut aşa ceva, nu este neobişnuit.

Ca fapt divers, medicamentul testat urma să fie folosit pentru tratarea tulburărilor afective, a problemelor de motricitate şi a anxietăţii. Compusul testat urma să stimuleze canabinoizii endogeni (nu, nu cei din canabis). Laboratorul care efectuează testele clinice se numeşte Biotrial – din Rennes – iar grupul farmaceutic care fabrică medicamentul este Bial. În total au fost 90 de persoanel cărora li s-a administrat acest medicament, un număr obişnuit pentru testele în faza I.

Pentru că nu sunt alarmist, răspunsul la întrebarea din titlu este nu. Testele clinice nu sunt periculoase în general, iar astfel de cazuri tragice sunt rarisime. Totuşi, dacă aveţi ocazia să câştigaţi uşor nişte bani testând medicamente, gândiţi-vă de 2 ori înainte să acceptaţi.

pills-530372_640

(sursa fotografiei: pixabay)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *