E330 – acidul citric

Aditivul E330, acidul citric, este un compus care se găsește în fiecare organism (cel puțin în eucariote). Acidul citric este un compus-cheie din ciclul acidului citric, cunoscut și drept ciclul Krebs, o serie de reacții prin care organismul generează energie din carbohidrați, grăsimi și proteine. Mai ales carbohidrați. Ciclul Krebs se petrece în mitocondrii, deci are loc cam în toate celulele din corpul nostru.

în natură, acidul citric se găsește în multe fructe și legume, în special în citrice (evident) și în special în lămîi și limes. Producția industrială a început cu extracția din lămîi, dar în prezent acidul citric se produce pe cale bacteriană, cultivînd Aspergillus niger într-un mediu de glucoză sau zahăr.

Funcții ca aditiv: potențează activitatea antioxidanților, regulator de aciditate, aromă de citrice.

Produse în care se folosește: foarte multe.

Doza zilnică acceptabilă: nelimitată (ca și aditiv). Acidul citric este un compus care apare natural în celulele corpului și se metabolizează fără probleme. Dacă puteți bea limonadă fără reacții adverse, puteți consuma și acid citric folosit ca aditiv în alimentație.

Efecte secundare: unii oameni au intoleranță la acidul citric.

Restricții dietetice: acidul citric și citrații pot fi consumați de oameni din toate religiile, precum și de vegetarieni, vegani, raw-vegani și așa mai departe. Este produs din glucoză, deci nu cauzează reacții alergice la oamenii alergici la citrice.

ciclu Krebs

Bonus: ciclul Krebs așa cum este el prezentat în Biochimia lui Stryer – un manual de referință în domeniu. Puteți observa sus la mijloc citratul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *